Dacă tot am ajuns la Sibiu, cu ocazia roadtrip-ului „Târguri de Crăciun 2022„, am căutat și alte activități în împrejurimi, mai ales că Bailey era nerăbdător să facă ceva mișcare după ce în ziua anterioară a stat mai mult în mașina (venind dinspre Budapesta).
Astfel că, de la prima oră a dimineții am luat-o la pas prin centrul vechi al Sibiului, unde Bailey a facut-o pe fotomodelul.
Și după cum se vede și în titlu, după plimbarea prin centrul vechi, am mers să vizităm (pentru a patra sau a cincea oară) Muzeul Satului – Astra Sibiu. Auzisem că este pet friendly, am verificat și siteul să fim siguri: este permis accesul cu câini de talie medie atât timp cât sunt ținuți în lesă.
La casa de bilete am mai întrebat odată, să fiu sigur că nu vom avea probleme, astfel ca mi s-a confirmata că totul este ok, cu condiția să fie permanent în lesă.
Prețul unui bilet (adult) a fost de 35 lei, accesul pentru animalul de companie nefiind taxat.
Următoare zi am petrecut-o în zona Brașovului, unde Bailey a fost la fel de fericit.